Toamnă

de Liviu Solomon

2008




Îngrozit de chinuite
Se aud în taina nopţii,
Aspre glasuri din morminte,
Crude şoapte ale sorţii.

Ea se-mbată cu otravă
Şi nu ştie că-n curând,
Toate zilele de vară
Or să ardă sângerând...

Şi se-afund în veacul veşted
Raze dulci de catifea,
Căci se nasc pe câmpul neted
Fără cântecul să-mi ia!

Picurând se-nvârt haotic
Ale vremii drumuri toate,
Neştiind şi melancolic
Se îndreaptă către moarte.

Şi din cerul albăstriu
Şi senin ce este vara,
Nu mai vezi decat pustiu
Şi-o comoară ca povara...

Stau afară fără uşă,
Fără geamuri şi pereţi,
Şi cu mâinile-n cenuşă
Caut munţii cei măreţi.

Se aud din depărtări,
Şi din ce în ce mai bine
Negre stoluri fără zări,
Fără coarne, fără vine...

Plouă-ncet şi bate vântul
Peste ramurile ude,
Căci acuma este rândul
Să dormim ca duhuri crude...


P.S.: Să-mi scuzaţi accentul Bacovian.