"E inca luni si n-am ceas... Cu toate ca e tarziu nu ma pot gandi la somn. E intuneric... dar totusi nu prea... . Toate par ca vin spre mine, spre intunericul ce ma inconjoara.
La geam picuri de apa cad si se-mprastie-n pamant, parca speriate de trasnetul lui Dumnezeu; ca ele tot de acolo vin...
Dar stau de ma privesc la un pahar de apa s-astept sa-nceapa el primul. Tot mai adanc imi pare ca vad in el un albastru tainic. Nu stiam ca dorm... lumina era stinsa dar eu tot vedeam. Deodata imi tresare mana stanga: o raza de soare a patruns la mine in camera si-mi vesteste dimineata. Ma simteam sufocat. Parca pierdusem ceva...
.....................................................................................
Deodata se facu liniste si nu vedeam decat cum se zbatea lumea cu pustile, care mai de care sa traga in ursi, si gurile zbierand cand la ursi, cand intre ei.
Mai stau ce mai stau si deodata observ ca nu mai vad nimic. Intunericul ma cuprinse si imi adusei aminte ca trebuie sa ma scol. Tresar din pat, ma uit pe geam... Afara nu ploua si nici in curte nu vedeam pe Petre. Dincolo in tinda era paharul cu apa de un albastru adanc... ."
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu