Toamnă

de Liviu Solomon

2008




Îngrozit de chinuite
Se aud în taina nopţii,
Aspre glasuri din morminte,
Crude şoapte ale sorţii.

Ea se-mbată cu otravă
Şi nu ştie că-n curând,
Toate zilele de vară
Or să ardă sângerând...

Şi se-afund în veacul veşted
Raze dulci de catifea,
Căci se nasc pe câmpul neted
Fără cântecul să-mi ia!

Picurând se-nvârt haotic
Ale vremii drumuri toate,
Neştiind şi melancolic
Se îndreaptă către moarte.

Şi din cerul albăstriu
Şi senin ce este vara,
Nu mai vezi decat pustiu
Şi-o comoară ca povara...

Stau afară fără uşă,
Fără geamuri şi pereţi,
Şi cu mâinile-n cenuşă
Caut munţii cei măreţi.

Se aud din depărtări,
Şi din ce în ce mai bine
Negre stoluri fără zări,
Fără coarne, fără vine...

Plouă-ncet şi bate vântul
Peste ramurile ude,
Căci acuma este rândul
Să dormim ca duhuri crude...


P.S.: Să-mi scuzaţi accentul Bacovian.

Luni, da' seara! - fragment

"E inca luni si n-am ceas... Cu toate ca e tarziu nu ma pot gandi la somn. E intuneric... dar totusi nu prea... . Toate par ca vin spre mine, spre intunericul ce ma inconjoara.
La geam picuri de apa cad si se-mprastie-n pamant, parca speriate de trasnetul lui Dumnezeu; ca ele tot de acolo vin...
Dar stau de ma privesc la un pahar de apa s-astept sa-nceapa el primul. Tot mai adanc imi pare ca vad in el un albastru tainic. Nu stiam ca dorm... lumina era stinsa dar eu tot vedeam. Deodata imi tresare mana stanga: o raza de soare a patruns la mine in camera si-mi vesteste dimineata. Ma simteam sufocat. Parca pierdusem ceva...

.....................................................................................

Deodata se facu liniste si nu vedeam decat cum se zbatea lumea cu pustile, care mai de care sa traga in ursi, si gurile zbierand cand la ursi, cand intre ei.
Mai stau ce mai stau si deodata observ ca nu mai vad nimic. Intunericul ma cuprinse si imi adusei aminte ca trebuie sa ma scol. Tresar din pat, ma uit pe geam... Afara nu ploua si nici in curte nu vedeam pe Petre. Dincolo in tinda era paharul cu apa de un albastru adanc... ."